Vladimir CURBET – un Eminescu al dansului popular

Interviu cu prim-maestru de balet al Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare “Joc”, VLADIMIR CURBET. Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, Vladimir Curbet  a făcut din arta dansului popular o carte de vizită a ţării noastre. Este un fenomen, un mister, ambasador al dansului, mare artist, excelent coregraf, folclorist pătimaş, creator de frumos. O jumătate de secol ansamblul “Joc” este condus de acest împătimit al horelor şi sârbelor moldoveneşti.
- Dle Curbet, vă aflaţi la cârma “Joc”-ului de 50 de ani. Ce rol joacă acesta în viaţa d-voastră?
-  “Joc”-ul a fost, este şi va mai fi atât timp cât voi trăi eu. Asta este viaţa mea, este biografia mea, este copilul pe care l-am crescut.  “Joc”-ul este zestrea neamului nostru, este ceea ce demonstrează lumii întregi că suntem o naţiune unită. Am spus-o şi mai spun că atunci când cineva ar dori să ne cunoască mai bine ca neam şi să-şi formeze o idée exactă, clară şi lămurită despre moldoveni ar trebui să consulte muzica, dansul, obiceiurile tradiţionale, portul, poezia şi aceste fenomene artistice îi vor spune totul despre neamul românesc.Am început să cânt de la vârsta de şase ani, împreună cu tatăl meu adoptive, fratele mamei. Datorită lui am ajuns ceea ce am ajuns.
- Ce eveniment va schimbat viaţa şi va transformat  dintr-un simplu dansator intr-un maestru pe care-l cunoaşte toată lumea?
- Am fost numit în funcţie de director al Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare “Joc”, la 30 octombrie, acum 50 de ani în urmă. Câştigasem, împreună cu “Joc”-ul primul loc şi medalia de Aur la Festivalul Mondial de la Moscova. Când ne-am întors, Ministrul Culturii m-a numit  maestru de balet şi mi-a dat în grijă acest minunat ansamblu, fără de care nu-mi pot imagina nici o clipă din viaţă.
- Căror persoane le sunteţi recunoscător  pentru ceea ce a-ţi devenit?
- Prima persoană, care a jucat un rol important în destinul meu, a fost tatăl adoptive, Cozma Curbet. El mi-a pus în mâini trompeta, la vârsta de şase ani şi m-a înscris în orchestra lui de lăutari. El m-a făcut să pătrund în tainele muzicii. El mi-a deschis drumul în miraculoasa lume a frumosului. Datorită lui am inţeles cu adevăra, că veşnicia, vorba poetului şi filozofului Lucian Blaga, s-a născut la sat. O altă persoană care m-a ajutat să resist şi să-mi continui munca în asamblul “Joc”, fiind scutul meu de nădejde, este scumpa mea soţie Tatiana. Cele mai multe dansuri le-am visat şi aveam nevoie de cineva care să mă ajute să-mi remintesc toate mişcările din vis. Ea a fost omul pe care-l treazeam în miez de noapte şi dansa cu mine. Ea mi-a insuflat curaj şi încredere în  forţele proprii. Ea mi-a fost alături şi cu ea am împărţit durerea,  necazul, dar şi bucuriile.
- Numiţi câţiva discipoli care s-au afirmat în domeniul pe care-l profesaţi.
- Ar trebui să numesc pe toţi dansatorii ansamblului “Joc”, pe toţi acei care au făcut să crească faima ansamblului, să-l facă renumit, îi amintesc cu plăcere pe cei care au devenit chiar conducători de ansambluri: Ion Furnică, Filip Cucereanu, Boris Rozneriţă, Tatiana Usaci, Vladimir Mâţu, Constantin Şeremet, Vasile Cârnici, Gheorghe Chiperi ş.a.
- Care a fost cel mai prosper an din istoria “Joc”-ului?
- Perioada 1957-2007 a fost şi va rămâne în amintirea mea şi a contemporanilor mei, ca o perioadă plină de glorii şi spini, realizări demne de elogii… Totuşi, cea mai mare bucurie pentru toţi artiştii ansamblului “Joc” a fost  apariţia la 6 noiembrie 1972, în ziarul “Pravda”, a veştii despre decrnerea Premiului de Stat al URSS pentru programul prezentat. Munca depusă de întregul colectiv al “Joc”-ului a fost apreciată după merite. Această apreciere ne-a făcut să nu ne oprim la cele dobândite, ci să pornim din nou la , pentru a descoperi noi perle populare, obiceiuri, muzică, port naţional, dansuri pentru a dovedi lumii întregi talentul inepuizabil al poporului nostrum, care este o zester folclorică foarte bogată.
- Ce doriţi acestui ansamblu, emblema  Republicii Moldova şi a culturii naţionale?
- “Joc” este solul care a păstrat şi promovat bogăţia spirituală naţională   în  întraga lume.
Sufletul meu este împăcat… Am slujit poporului cu demnitate şi dăruire. Aş vrea să cred că Ansamblul “Joc” îşi va continua calea trasată şi ea va fi mereu în ascensiune. Doresc acestui copil frumos şi drag sufletului meu, căruia i-am dedicate întreaga viaţă, ani mulţi, tinereţe veşnică, inspiraţie inepuizabilă şi prosperitate. Să-şi păstreze bunul renume pe care şi l-a cucerit pe parcursul anilor. Să fie ocrotit şi protejat de Cel de Sus de tot răul, pentru că mai are multe de făcut. Să-şi menţină corabia pe apele timpului, înfruntând valurile şi furtunile cu demnitate şi curaj.  
Atenţia şi dragostea de care dă dovadă maestrul Vladimir Curbet faţă de tradiţii denotă un mare suflet împătimit de cântec şi de versul matern, transpuse în frumoase şi irepetabile perle scenice: “Hora Mare”, “Bătuta”, “Sârba”, “Nunta”, “Legenda Mărţişorului” ş.a.
Ele sunt cartea de vizită a colectivului “Joc” şi a neamului întreg.

Vă mulţumesc!